Societatea S.C. GIROCEANA S.R.L., cu sediul în comuna Giroc, str. Semenic, nr. 54, judeţul Timiş, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante:

- ȘOFER AUTOBUZ - (2 posturi)

Termenul de depunere al dosarelor este 25.11.2022, ora 10.00, la sediul S.C. Giroceana S.R.L., str. Semenic, nr. 54, comuna Giroc, judeţul Timiş - camera 4. Interviul va avea loc în data de 28.11.2022, ora 11.00, la sediul S.C. Giroceana S.R.L., camera 4.

 

1. Condiţii generale, care trebuie îndeplinite de fiecare candidat

  • cetăţenie română şi domiciliul în România;
  • cunoştinţe de limba română, scris şi vorbit;
  • vârsta de minim 24 ani;
  • capacitate deplină de exerciţiu;
  • stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care candidează, atestată pe baza de examen medical de specialitate;
  • îndeplineşte cerinţele de studii prevăzute de lege pentru funcţia vizată;
  • îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei vizate;
  • nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului, sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăpturiea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie,care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
  • nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani.

Condiţii specifice:

  • vârsta minimă 24 ani;
  • studii medii;
  • permis de conducere categoria D;
  • atestat profesional de transport persoane;
  • cartelă tahograf digital;
  • fără abateri în siguranţa circulaţiei;
  • experienţă şi vechime: minim 3 ani în domeniul transportului de persoane;

Dosarul de înscriere la concurs va conţine:

  • Cerere de înscriere;
  • curriculum vitae;
  • copia actului de identitate;
  • copia permisului de conducere;
  • copia atestatului de transport persoane;
  • copia cartelei tahograf;
  • cazier judiciar;
  • cazier rutier;
  • copia diplomei de studii;
  • decizia de pensionare (dacă este cazul).